Roma, oraş deschis
Actori şi regizori de faimă mondială, cîţiva protagonişti (bine aleşi) ai cinematografiei italiene, un singur Premiu, cel al Publicului, un public plin de pasiune: acestea au fost ingredientele cu care organizatorii au pregătit cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului de Film de la Roma, al cărui director artistic este jurnalistul și criticul de film Antonio Monda.
A fost un eveniment cultural la care a participat întregul oraş, o sărbătoare (Festa di Roma) pentru cei care iubesc a Şaptea Artă. Un festival care a devenit adolescent și care continuă să facă primii paşi, încă ezitanţi, în oraşul în care s-a născut neorealismul şi în care a trăit Fellini. Aici au văzut lumina zilei şi studiourile cinematografice de la Cinecittà, unde în anii ’50 americanii au învăţat de la italieni ce înseamnă creativitatea şi profesionalismul. Intenţia acestui festival superaccesibil este aceea de a restitui filmul publicului său tradiţional, format din persoane de toate vîrstele şi categoriile sociale, un festival gîndit nu pentru criticii de film (care au momentul lor de glorie la Veneţia), ci pentru Măria-Sa Publicul; un eveniment de dimensiuni faraonice, care a inclus nu numai filme, dar şi muzică (documentare despre Bruce Springsteen, Nirvana, INXS), modă, literatură, întîlniri cu publicul, expoziții, dezbateri, o piaţă de filme şi puţină politică, de ce nu, că doar sîntem în Italia.
Roma versus Veneţia (la Festa şi la Mostra)
Marea diferenţă dintre Festa di Roma şi Mostra veneţiană este că la Roma te simţi ca într-o sală de cinema cu trei milioane de locuitori/spectatori, te duci la cinematograf să vezi filme, în timp ce la Veneţia trebuie să te muţi cu sacoşe cu produse alimentare pentru că ştii că trebuie să supravieţuieşti zece zile la Lido, în Lagună, printre ţînţari… La Roma te tolăneşti pe fotolii din pluş roşu, în Auditoriumul cel mai modern din Europa, realizat de marele arhitect italian Renzo Piano, în timp ce la Veneţia, din lipsă de fonduri, nu se poate construi noul Palat al cinematografiei, despre care se vorbeşte de mai mulţi ani, şi trebuie să te chinuieşti pe scaunele din clădirile construite de Mussolini în anii ’30.
La Roma măsurile de securitate sînt discrete, la Veneţia treci prin bariere metalice şi poliţiştii te caută prin geantă de trei ori pe zi. La Roma preţul biletelor este pentru toate buzunarele, de la 6 la 15 euro, la Veneţia plăteşti şi 60 de euro ca să-l vezi pe George Clooney în Sala Grande. Dar, last but not least, la Veneţia selecţia este mult mai bună! Întrebarea este: poţi compara un festival care a împlinit 14 ani cu cel mai vechi festival de film din lume, care a ajuns la ediția numărul 76? Este ca şi cum ai compara un nepot cu un bunic.
Festa: numere şi nume
În principalele secţiuni ale Festei au fost prezentate 153 de filme, documentare și scurtmetraje, printre care 33 în Selecția Oficială, din 25 de ţări, şi au fost organizate întîlniri cu regizori, actori și scriitori. 37 au fost filmele în premieră mondială.
La întîlnirile cu publicul au fost protagoniști: Bill Murray, Viola Davis, Ethan Coen (care a vorbit despre scene de chirurgie în șapte filme alese de el), Edward Norton, Ron Howard, scriitorul american Bret Easton Ellis (American Psycho), John Travolta, Fanny Ardant, Bertrand Tavernier, Olivier Assayas, regizorul chinez Jia Zhangke împreună cu actrița Zhao Tao și maestrul japonez Kore-eda Hirokazu.
Pe covorul roşu au mai pășit numeroase alte personalități ale cinematografiei mondiale, printre care Martin Scorsese, Amos Gitai, Wes Anderson, Melora Walters, Mira Sorvino, regizorii italieni Giuseppe Tornatore, Silvio Soldini, Paolo Taviani și Marco Bellocchio, actorul italian Riccardo Scamarcio, regizorii Jean-Pierre și Luc Dardenne, actorul francez Fabrice Luchini, Michael Pitt, Andrei Konchalovsky, Nikita Mihalkov. Oricum, presa italiană a scris că la capitolul staruri Roma a fost anul acesta mult mai prejos decît Veneţia. Nu degeaba aici se spune că Roma este o mare capitală şi un oraş de provincie…
Au fost înmînate două premii pentru întreaga carieră: actorul american Bill Murray l-a primit de la regizorul Wes Anderson, iar cel de al doilea i-a fost acordat actriței americane Viola Davis.
Cele 153 de filme au fost proiectate în numeroase săli din întregul oraș, inclusiv în biblioteci, teatre, muzee, închisori și la Policlinica Gemelli.
Afișul oficial al Festei numărul 14 o reprezintă pe Greta Garbo, una dintre primele mari actrițe ale istoriei cinematografiei, într-o fotografie din 1929, în filmul The Kiss.
Cele două Retrospective au fost dedicate maestrului german, care a lucrat mai ales în Franța, Max Ophuls, și japonezului Kore-eda Hirokazu, unul dintre cei mai interesanți regizori contemporani.
Martin Scorsese a ales Roma pentru a prezenta ultimul lui film, splendidul The Irishman, cu Robert De Niro, Al Pacino, Joe Pesci și Harvey Keitel, despre criminalitatea organizată în America, în perioada de după cel de al doilea război mondial. Am mai văzut Motherless Brooklyn, de Edward Norton, cu Edward Norton, Alec Baldwin, Willem Dafoe și Bruce Willis, un excelent „noir” ales ca film de deschidere, Waves, de americanul Trey Edward Shults, căruia directorul artistic al Festei, Antonio Monda, îi prevede un mare viitor, simpaticul Downton Abbey, film realizat după cunoscutul serial de televiziune, cu aceeași actori, un documentar de Ron Howard despre marele tenor italian Luciano Pavarotti, și alte filme interesante din Estonia, Liban, Columbia, Canada, Australia, Franța, Belgia, Olanda, Suedia și Italia. O mențiune specială pentru filmul Willow, de Milcho Manchevski, Macedonia, trei povești cu trei splendide eroine, și pentru Nomad de Werner Herzog.
Mi-au mai plăcut Judy de Rupert Goold, Marea Britanie, cu o extraordinară Renée Zellweger, despre concertele ținute de Judy Garland la Londra în 1968, Military Wives, de Peter Cattaneo, Marea Britanie, cu Kristin Scott Thomas, despre soția unui miliar care formează un cor de mare succes, inspirat după o poveste adevărată, Drowning, de Melora Walters, SUA, Honey Boy, de Alma Har’el, SUA, cu Shia LaBeouf, despre viața unui tînăr actor.
De asemenea, Antigone, de Sophie Deraspe, o versiune modernă a tragediei lui Sofocle, film nominalizat la premiile Oscar pentru a reprezenta Canada, minunatul film britanic The Aeronauts, cu Felicity Jones și Eddie Redmayne, filmul chinezesc The Farewell, de Lulu Wang, foarte apreciat la Sundance 2019, Fêtede famille, de Cédric Kahn, cu Catherine Deneuve, și La Belle Epoque de Nicolas Bedos, cu Daniel Auteuil și Guillaume Canet.
Palmares: Premiul Publicului i-a revenit documentarului italian Santa Subito, de Alessandro Piva, povestea adevărată a unei femei, Santa Scorese, ucisă la Bari, în sudul Italiei, în 1991, la vîrsta de 23 de ani, de un bărbat care o persecuta de trei ani și care îi trimițea scrisori delirante. Santa denunțase acest lucru la poliție, dar nimic nu a fost făcut. O tragedie care ar fi putut fi evitată, a declarat regizorul italian.
La Festa numărul 14 a fost o ediție bogată, în care, ca de obicei la Roma, publicul a fost protagonist, cu pasiunea și curiozitatea spectatorilor. S-a demonstrat din nou că la Roma se respiră și se trăiește cinematografia, ca în puține alte orașe din lume. Sînt sigură că, în viitor, acest festival va putea deveni unul dintre cele mai importante la nivel mondial.