Cum se face că atunci când interacționăm romantic ni se șoptesc în cască indicații și impresii contradictorii? Uite-așa.
Comedia romantică a l’italiano nu va muri probabil niciodată. Este ceva în combinația sa de patos, eleganță, ingenuitate, spirit șugubăț și accent dulce-răspicat care continuă să înfrângă schimbările de vremuri și acuzațiile de clișeu, siropoșenie sau conservatorism. Cu actori buni, scenariu deștept și Paolo Genovese (regizorul lui Perfect necunoscuți) la cârmă, însă, nici că mai e nevoie de prea multă deschidere ca vraja să se lege. Cinic/ă să fii, și tot te surprinzi zâmbind galeș/ă la năbădăile în urma cărora iubirea se încurcă, se descurcă și (re)devine undeva pe parcurs magică.
Cine sunt amorezii din filmul lui Genovese, vă întrebați? Păi, teoretic, Piero (Edoardo Leo) și Lara (Pilar Fogliati). El, profesor de liceu de patruzeci și, divorțat și cu o fetiță adolescentă. Ea, vânzătoare de antichități de treizeci și, singură la capătul mai multor relații scurte și tumultuoase. Practic, însă, nu sunt doar ei, ci și toate alter ego-urile care îi compun și care – surpriză – chiar apar în carne și oase, pentru dezbateri live din backstage-ul sinelui.
La el, bătălia se dă între romanticul Romeo, cuceritorul Eros, nihilistul Valium și raționalul Il Professore. La ea, între visătoarea Giulietta, intuitiva Trilli, teribilista Scheggia și feminista Alfa. La o adică, ambele tabere încearcă să găsească soluțiile potrivite în termeni de cuvinte și gesturi pentru ca Piero, respectiv Lara, să aibă un prim date reușit. Problema e că, dincolo de interesul comun, fiecare voce interioară are dreptatea (și uneori mândria) sa, și așa că deciziile se iau greu și nu în modul cel mai consecvent. O altă problemă este hipervigilența apropo de reacțiile taberei „adverse”, care vine cu un risc crescut de bâlbâieli, pripiri, scăpări și autosabotări.
Sunt într-adevăr premisele unui kammerspiel spumos, iar filmul știe bine să le valorifice. Până la finalul celebrelor trei acte, Piero, Lara și compániile ne trec prin câteva cicluri complete de hăhăială-stânjeneală-teamă-speranță-drag, și ne lasă, în plus, și cu două-trei întrebări mai de profunzime. Vezi: în ce măsură mai putem vorbi despre un sine autentic, când pe dinăuntru avem într-adevăr toate aceste forțe care se ceartă constant pe volan? Sau: nu vi se pare că e cam fundătură asta cu compatibilitatea perfectă între persoane? Poate, de fapt, suntem OK și cu niște fire răzlețe.
Vineri, 20 iunie, ora, 21:45 – Piața Unirii
Vineri, 20 iunie, ora 21:45 – Parc Poligon Florești
Duminică, 22 iunie, ora 14:00 – Casa de Cultură a Studenților