După douăzeci de ani în care și-a văzut visul american împlinit, ambițiosul antreprenor Rory O’Hara (Jude Law) se trezește față-n față cu o oportunitate pe care nu o poate ignora. Astfel, își folosește șarmul din dotare pentru a-și convinge familia să îi facă pe plac încă o dată și să se mute pentru a treia oară în ultimii câțiva ani. Ajung în țara sa natală, la marginea unui orășel de provincie de lângă Londra, unde cumpără o fermă extravagantă, veche de trei sute de ani, cu teren pe care să poată construi un mic hipodrom pentru soția sa, Allison (Carrie Coon), o antrenoare de cai.
E o premisă specifică mai degrabă unui horror sau thriller, iar în completarea ei vin mai multe elemente stilistice care promit același tip de film, de la muzica stranie, sumbră, la mai multe travlinguri care induc o stare de anxietate. Însă după acest prim act, Cuibul lui Sean Durkin își dezvăluie adevărata natură: o dramă de familie à la Oameni obișnuiți, filmul lui Robert Redford din ’80 (de altfel, acțiunea are loc în aceeași decadă). Nu că în acest caz mutarea din mijlocul societății într-un conac de la marginea ei ar fi de bun augur: imaginea familiei moderne din început, cu tatăl care aruncă informații trivia despre noua proprietate și mama care își face copiii să întârzie la școală, începe rapid să se dezintegreze. Doar că, dacă în filmul lui Redford totul se întâmpla ca urmare a unei tragedii, aici ei devin victimele propriilor caractere.
Afacerea lui Rory nu iese cum era plănuită, astfel că nu mai reușește să țină pasul cu stilul de viață excentric. Crede că i se cuvine tot ce deja are și încă pe atât din cauză că a avut o copilărie dureroasă, deși pare să aibă și el o parte de vină pentru aceste amintiri — până la urmă, el e cel care nu a mai dat niciun semn după ce a emigrat. E tipul părintelui care vrea să asigure copiilor săi mai mult decât a avut el, așa cum admite într-o discuție onestă cu un taximetrist, și se chinuie să păstreze aparențele bogăției chiar și atunci când nu mai poate plăti facturile. Allison se simte ca un accesoriu: s-a săturat ca Rory să facă alegeri pentru ea și să-i fie subjugată și devine înstrăinată de făgașul pe care au intrat lucrurile. Copiii nu o duc nici ei mai bine: sunt criticați la școală pentru accentul american și nu-și mai suportă părinții.
Lucrurile ajung să scape, ironic, de sub control: Rory refuză să accepte realitatea și continuă să-și urmeze orbește țelul chiar și atunci când șeful îl confruntă sau Allison cedează presiunii și îl face de râs în fața partenerilor de afaceri. Natura dezastruoasă a obsesiei lui îl aduce în pragul autodistrugerii, iar finalul în care încearcă să-și salveze sufletul și cuibul îndrăgit încapsulează perfect duritatea vieții și nesiguranța zilei de mâine, mai actuale acum ca niciodată.
O dramă perfectă pentru oricine are nevoie de un reality check, Cuibul rulează în cinematografele din țară începând cu 2 iulie, distribuit de Bad Unicorn.