Oarecum nevinovat înseamnă de fapt oarecum vinovat
Genul programului: film polițist. Sau, mă rog, dramă de familie care funcționează fix ca o investigație polițienească. Am zis investigație polițienească pentru că avem de-a face cu un film scris și regizat de Miguel Cohan, care de la debutul său (Sin Retorno, câștigător al Trofeului Transilvania la TIFF, în 2011) a rămas fidel unei structuri de film cu detectivi. Chiar și când scenariul pare a fi dramă de familie cu accente franțuzești, cum este cazul Legăturilor de sânge. Scurt pe doi moartea unei femei stârnește suspiciuni ginerelui. Care are niște motive să creadă că socrii nu erau în cele mai bune relații și că accidentul penibil de bucătărie, căreia îi cade victimă femeia, poate fi o crimă.
Cohan mână din scenariu (co-scris cu soția sa, Ana) curiozitatea spectatorului nu înspre împrejurările morții (clarificate rapid) ci înspre faptele colaterale unei familii: adulter, probleme financiare și, în primul rând, suspiciunea. Pentru că suspiciunea este motorul filmului. Dacă Elias, soțul suspectat de crimă nu are cum să fie doar „oarecum” (ne)vinovat, nici fiica lui nu pare să fie convinsă de (ne)vinovăția lui. Servită de mecanica scenaristică a unui film polițist, drama umană conturează treptat un portret de familie deloc feeric, în care suspiciunile de acum intervin peste rupturi și antipatii mai vechi, iar iluziile fac ce fac de obicei iluziile, adică rău celor mai slabi de înger. Un film despre suspiciune și vinovăție, abil organizat într-un discurs clar și apăsător.