Un coming of age cu suflet & zvâc, despre puterea comunităților (tinere) de a se lupta împreună cu neșansa? Boy, that’s grand.
It takes a village to raise a child, spune proverbul, și poate ideea nu apare nicăieri mai frumos ilustrată la ediția asta de TIFF decât în filmul de deschidere Christy. Parte a proaspăt inauguratei secțiuni Teen Spirit – pe care o jurizează chiar generația-țintă, Z –, debutul lui Brendan Canty este despre mersul anevoios al adolescenței într-un mediu social defavorizat, dar totuși suficient de închegat încât să intervină acolo unde familia nucleară nu (mai) poate. Este totodată despre rătăciri și regăsiri, despre răscruci, altruism și, în fond, speranță. Și mai important, este despre toate acestea păstrându-și seninătatea și umorul, în condițiile în care alte filme s-ar fi grăbit să apese pedala tragismului.
„Satul” din proverb este, la Christy, un orășel irlandez proletar pe nume Cork. „Copilul” este Christy însuși (Danny Power), un adolescent de 17 ani, dar care are deja chipul cuiva mult mai în vârstă și mai trecut prin viață. Cu un tată absent și o mamă pierdută devreme în urma unei supradoze, Christy a locuit o vreme cu o familie adoptivă. Cum însă este cam violent din fire, acum nici aceasta nu-l mai primește, și așa că singura soluție rămâne să se mute deocamdată cu fratele său vitreg Shane (Diarmuid Noyes). Problema e că Shane are la rândul său o familie și nu se poate ocupa de el, de unde și o serie de tensiuni și conflicte ce riscă să-l arunce pe băiat pe un drum fără cale de întoarcere.
Din fericire pentru Christy, între toate relele există și ceva bun: remarcabilul spirit de solidaritate al comunității din Cork. Este vorba despre oameni obișnuiți aproape fără excepție cu greul, dar care tocmai de aceea au învățat să prețuiască faptul de a se avea unii pe alții. Sunt oameni care știu să se bucure de lucruri mărunte și care au puterea de a răspunde greului cu un stoicism charismatic (și irlandez, s-ar zice), lăsând chiar și câte o glumă pe drum: „I’m grand!”, după cum se încăpățânează să spună și Christy în momente dintre cele mai negre. Sunt frizerița care îl ia pe Christy ucenic, asistentul social care se zbate să îi găsească un nou cămin și amicul fratelui care rămâne cu el la una mică după muncă.
Dar mai cu seamă sunt adolescenții din Cork, care îl primesc numaidecât pe Christy în brigadă: Robot, Ferret, Leona și compania, cu ale lor vorbe de duh, jam session-uri rap și eterne perindări după mobile aruncate care ar putea fi folosite la focuri de tabără. Interacțiunile acestui grup fâșneț, compus în întregime din non-actori (care însă chiar sunt rapperi!), se află la originea unora dintre cele mai amuzante și înduioșătoare momente ale filmului, și tot el poate fi considerat principalul emisar al speranței care licăre, în ciuda tuturor, de la un capăt la altul. Pentru că, într-adevăr, greul rămâne greu oricum ai da-o și rezolvări miraculoase nu există. Important e însă că, împreună, se poate răzbi chiar și așa.
Vineri, 13 iunie, ora 20:45 – Piața Unirii Open Air
Vineri, 13 iunie, ora 21:45 – Parc Poligon Florești