Dacă doriți să vedeți cel mai uluitor film din punct de vedere vizual din selecția TIFF, opriți-vă aici. Ce mă determină să fac un anunț așa strident, în afară de faptul că vreau să vă captez atenția? Ei bine, veți vedea Veneția cu alți ochi. Serios. Da, știu, e greu de crezut. Orașul a fost atât de traficat turistic și cinematografic, încât n-a mai rămas niciun colțișor decadent de arătat sau de reinterpretat. Dar credeți-mă că Yuri Ancarani, un artist convertit la cinema, reușește să-i dea o patină… halucinogenă. Futuristă, chiar.
Atlantide e un hibrid, un documentar la granița cu ficțiunea, inclasabil, nemaivăzut. Un flux emotiv puternic, o oglindă a unei culturi cinematografice și artistice în evoluție, o adevărată experiență multisenzorială. Ca artist video, Ancarani combină elemente de film documentar și de artă contemporană ca să exploreze aspecte neobservate ale vieții de zi cu zi. Modul său de a focaliza și de a folosi camera cu o precizie meticuloasă creează o estetică distinctă, marcată de profunzimea sculpturală a fotografiilor și a lucrărilor video care investighează elementele ascunse ale codurilor sociale. În film, un tânăr din Sant’Erasmo, o insulă de pe marginile lagunei venețiene, visează să doboare recordul de viteză la bărci cu motor. Ce urmează a fi povestit, în imagini frapante, năucitoare, este o istorie vestigială despre inițiere masculină, violență și damnare, care explodează și antrenează orașul fantomă într-un naufragiu psihedelic.
„Atlantide”, mărturisește regizorul, „este un film care a început fără un scenariu. Povestea s-a dezvoltat pe parcursul a patru ani de observație a unei subculturi tinere și a personajelor ei, iar dialogurile sunt luate din viața lor foarte reală. Această metodă de lucru mi-a oferit posibilitatea de a depăși limitele designului tradițional de cinema, unde mai întâi se scrie și apoi se filmează. În acest fel, am reușit să înregistrez un moment de mare schimbare pentru Veneția și Laguna ei, dintr-o perspectivă aproape nedetectabilă, una adaptată la perspectiva acestor adolescenți.
Intenția mea de a experimenta viața lor de aproape, și în bărcile lor, a făcut toate celelalte posibile: filmul s-a creat încet.” Însă se absoarbe instantaneu, într-o supradoză unică. Și ca să nuanțez nițel enunțul inițial: sigur că mai sunt filme epatante vizual în selecția TIFF de anul acesta, dar puține pot atinge statutul de trip cinematografic ca acesta. Lăsați-vă purtați, ba chiar hipnotizați, de această viziune.