Cele mai bune și sănătoase intenții au zero șanse atunci când ești înconjurat de frici, prejudecăți și îndoctrinare.
Amal este profesoară de literatură la un liceu din Bruxelles, genul de profesor deschis la minte, care introduce lecturi extra silabus și apără libertatea de expresie. Atunci când în clasă explodează un scandal din cauza unei fete despre care se află că ar fi lesbiană, Amal se implică în subiect, încurajându-și elevii să nu judece și să schimbe un pic perspectiva din care privesc lucrurile. Ușor de spus, greu de făcut. Subiectul generează furia absolută a unui grup de elevi și curând lucrurile degenerează masiv. Grație internetului, desigur.
Filmul se desfășoară cu o urgență ce dă senzația de viață și timp real. Elevi și profesori sunt puși în situații limită, prilej de discuții despre religie la școală, libertăți personale, comunitate, rolul profesorului și al părintelui. Totul mitraliat și copleșitor de actual. „Aveam senzația că profesorii sunt abandonați, speriați și nu au curajul să vorbească. Așa că am decis să abordez subiectul ăsta prin ficțiune. Ar fi fost prea complicat să încerc un documentar. Nu există de fapt libertate de expresie pe subiectul ăsta”, spune Jawad Rhalib, regizor de film documentar la bază. Amal este primul său film de ficțiune.
„Nu atac Islamul, ci o interpretare a lui care este foarte nocivă în primul rând pentru musulmani”, mai spune el despre filmul care reușește însă să își depășească propriile granițe și să stea în picioare ca manifest pentru educație oriunde. Povestea acaparantă îi este datorată și actriței Lubna Azabal (Incendies, de Denis Villeneuve), prima și singura opțiune a regizorului și cea care l-a ajutat să dezvolte scenariul, împărtășind din experiențe similare.
Marți, 18 Iunie, ora 20:30 – Cinema Florin Piersic