Cu o retrospectivă care aduce în atenția publicului trei dintre cele mai recente filme ale sale, în cadrul secțiunii 3×3, cel mai prolific regizor al Kazahstanului oferă AperiTIFF-ului o incursiune sinceră în universul său creativ și în relația sa cu cinematografia.
Mini-retrospectiva care îți este dedicată la TIFF.24 evidențiază varietatea tematică a filmelor tale recente. Ce anume unește aceste filme din punct de vedere tematic sau emoțional, în opinia ta?
Filmele mele tratează o mulțime de teme diferite, dar ceea ce mă atrage cel mai mult este un erou care se luptă cu mediul său și cu societatea din jur. Cu cât este mai mare dificultatea de a împăca eroul cu mediul său, cu atât sunt mai atras de poveste și de scenariu.
Filmele tale îmbină adesea minimalismul poetic cu o critică socială incisivă. Cum reușești să navighezi între frumusețe și brutalitate în proiecte ca Moor sau Cadet? Există întotdeauna ceva frumos de găsit chiar și în cele mai întunecate locuri, dacă știi unde să cauți?
Cred că, în general, natura este mai brutală și mai întunecată decât vrem noi să credem și cu siguranță nu este atât de ideală și romantică precum o prezentăm adesea. Scopul eroilor mei este, într-adevăr, tocmai acela de a găsi lumină și frumusețe chiar și în locurile în care ar părea imposibil să existe. Uneori rezultatul este tragic, pentru că de multe ori e imposibil să le găsești, dar tocmai această căutare este cea care mă motivează mereu.
În Yellow Cat ai explorat puterea cinemaului printr-un personaj care visează să deschidă un cinematograf în munți. Ce reprezintă cinemaul pentru tine – evadare, rezistență sau altceva?
„Evadare” este un cuvânt potrivit. În copilărie desenam benzi desenate și era modul meu de a evada din întunericul realității. Cinemaul poate fi văzut ca o formă de evadare colectivă, dar ce e cu adevărat interesant este că cineaștii pot, de fapt, să rezolve probleme reale. Arătându-le pe ecran, ei oferă oamenilor o cale prin care să-și privească propriile conflicte și să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși. Așadar, poate fi și evadare, dar și o formă de reflecție asupra vieții și a structurii sale sinusoidale.
Citat: „Cinemaul este un loc unde oamenii pot visa, dar care îi poate și ajuta să-și rezolve problemele”