Există ceva universal în poveștile care ne arată istoria mare prin ochii celor mici. În debutul lui Akinola Davies Jr., care are loc în Nigeria anului 1993, este vorba despre niște alegeri prezidențiale cu valoare de punct de cotitură. Victoria candidatului opoziției ar însemna revenirea țării la democrație după un deceniu de dictatură militară. Un amestec indecis de speranță, indignare și teamă pulsează acum pe străzile Lagosului. TAB-uri care defilează arogant printre mașini și scutere împuținate de o criză severă de carburanți. Zvonuri și mărturii care se bat cap în cap cu informațiile oficiale din presă. Cafenele – autobuze, piețe, parcuri, fabrici – prin care adie un dor de ducă al vremurilor.
Ni le consemnează, pe toate, frățiorii Remi (11 ani) și Akin (8 ani), de-a lungul unei zile în care îl însoțesc pe tatăl lor (Ṣọpẹ́ Dìrísù, foarte bun) „la oraș”, întru recuperarea unor salarii restante de la fabrica la care lucrează. Să revină mai târziu, li se spune la fața locului, și așa că ziua se transformă, pentru cei mici, într-un prilej prețios de a-și cunoaște mai de-adevăratelea tatăl pe care munca îl ține mai mereu departe de casă. Aici obișnuia să iasă cu mama lor, iată. Se pare că pe atunci erau de nedespărțit – apropiații le spuneau „Romeo și Julieta” de Lagos. Se pare, de asemenea, că tatăl se mai ocupă și cu altceva decât munca la fabrică, chiar dacă în continuare nu le e clar cu ce – mai toată lumea i se adresează respectuos, prin kapo („șefule”). Poate că tatăl are inclusiv anumite slăbiciuni. Cert e că și el avusese cândva un frate mai mare, până într-o bună zi – o zi călduroasă de vară, ca asta – când curenții oceanului i l-au răpit. După aceea, multă vreme nici n-a mai cutezat să se apropie de apă. O face acum, cu fiii lui, într-o secvență cu luciu aproape oniric, ce trimite inclusiv la unul dintre cele mai luminoase momente din Moonlight (r. Barry Jenkins, 2016).
Doar că apoi momentul trece. Istoria, cu nedreptățile sale, îi ia din nou pe sus – pe ei și atâția alții care s-au nimerit, fără voia lor, în acest buzunar tumultuos din viața Nigeriei. Ce face Umbra tatălui meu foarte bine e tocmai să restituie – cu luciditate, inimă și fler al simplității – memoria afectivă care a însuflețit, de la mic la mare, întreaga confruntare.
Sâmbătă, 13 iunie, ora 17:30 / Cinema Victoria
Joi, 18 iunie, 15:30 / Cinema Victoria