Mohicanul aduce urmăririle din filmele de acțiune cu picioarele pe pământ, la figurat și la propriu.
Corsica zilelor noastre: limbă dulce, caractere tari, independentism, peisaje superbe, valuri catifelate, dealuri, lanțuri hoteliere care le colonizează, mafie și câțiva crescători de capre. Unul în special, care se încăpățânează să nu renunțe cu binișorul (fără pistol la tâmplă) la pământul său, și care tocmai de asta începe să aibă probleme. Îl cheamă Joseph, dar de la o vreme lumea îi spune Le Mohican.
Mulțumită unei mobilizări reușite pe social media, fuga sa din calea interlopilor este acum eveniment public în regiune, iar Joseph însuși devine un fel de emblemă a rezistenței oamenilor simpli, dar demni, în fața baronilor de toate felurile.
Dar până una alta Joseph fuge, iar rezultatul este un fel de western peninsular cu elemente de thriller, ce reușește să ne mențină implicați de la un capăt la altul fără a se strofoca prea tare. Sentimentul e că sunt suficiente scenariul, regia atentă la ritm a lui Frédéric Farrucci și interpretarea minimalistă a lui Alexis Manenti, din care iese un personaj și credibil, și simpatic, chit că „simpatic” mai pe ocolite.
Joseph nu arată a erou clasic și nici nu zice prea multe, dar să-l vedem ridicându-se iar și iar – mereu ceva mai șchiop ca data trecută, mereu la fel de chitit să continue –, e înviorător în sine.