Soarele meu. Amintiri din copilărie

Al doilea film al cineastului bun la toate Hirochi Okuyama este un coming of age delicat, pornit de la o amintire din copilărie.

Te va certa antrenorul, îi spune un coleg lui Takuya. Băiatul rămăsese blocat cu ochii-n soare, privind cum cade prima ninsoare, în timp ce colegii lui alergau pe terenul de baseball. Ceva din reveria aceea se întinde pe tot filmul. Mașina care nivelează gheața pe patinoar și fumul lung pe care îl lasă în urmă, o benzinărie și service de mașini care se numește Care Service, troiene imense de zăpadă care acoperă cu albul lor tot ecranul și doi copii îmbrăcați gros și colorat ce merg prin mijlocul lor, un lac înghețat, mult cer. 

Takuya nu este bun nici la baseball, nici la hockey. Nu e nici surprins, nici deranjat când aude asta. Știe și el părerea celor din jur, atât despre abilitățile sportive, cât și despre greutatea cu care se exprimă din cauza bâlbâitului. Și nu e clar dacă picajele în reverie sunt modul lui de a se apăra pentru cât de diferit este sau ar fi existat oricum.

Regizorul le decupează schimbând culorile, lumina, ritmul, ca pe niște mici bule de vis, numai bune de păstrat în memoria afectivă. Un vis ce se întinde pe o bună parte dintr-un film despre o schimbare posibilă. Pentru Takuya, care devine fascinat de patinajul artistic. Pentru antrenorul Arakawa, proaspăt mutat în oraș, pe care fascinația lui Takuya îl ajută să-și recupereze entuziasmul demult uitat sub praful strâns de trofeele câștigate în trecut. 

Soarele meu (My Sunshine) se construiește pe bazele solide ale unei povești cu final fericit, una colorată atât de cald că aproape nu o crezi posibilă. Deși în mod evident este, iar asta animă mult din film: senzația că se poate să-ți găsești drumul fericit într-un orășel mic, rupt de lume, atâta vreme cât pleci pe el cu deschidere și drag. Finalul însă se ridică mult deasupra orașului și spune ceva despre o societate (orice societate?) în care prejudecățile și necomunicarea încă au puterea de a schimba destine. Și poate o vor avea mereu. 

Duminică, 23 iunie, ora 15:00 – Cinema Victoria

0 replies on “Soarele meu. Amintiri din copilărie”