Stere Gulea se pregătește să ofere publicului o nouă incursiune captivantă în lumea Moromeților. Cel mai recent film al său, Moromeții 3, va fi prezentat astăzi, în premieră mondială, la TIFF.23. Am stat de vorbă cu regizorul despre evoluția sa personală și profesională, aspecte esențiale ale cinematografiei românești din prezent, provocările întâlnite în timpul producției, dar și povestea profundă a personajului Niculae.
Mara Iulia: Care este semnificația seriei Moromeții pentru dumneavoastră ca regizor și cum ați simțit că v-ați dezvoltat pe plan profesional și personal odată cu aceste filme?
Stere Gulea: O întrebare destul de grea. Acum, la sfârșitul aventurii, pare că mă confrunt cu această trilogie inspirată de Marin Preda. Se poate discuta și despre alte filme pe care le-am realizat, dar s-ar părea că aici identitatea mea este mai bine definită. A fost o întreprindere care datează de aproape 40 de ani, chiar dacă am făcut o pauză enormă de peste 30 de ani între primul și al doilea film, dar aș spune că nu m-am îndepărtat de această zonă. Așa cum spune și personajul, este lumea pe care o cunosc cel mai bine. M-am născut în ea, valorile ei mi se par foarte clar definite și m-au format, și atunci, desigur, mă simt în largul meu în această zonă.
M.I.: Cum s-au transformat personajele principale din Moromeții 3 și în ce direcție se îndreaptă noile conflicte interioare și exterioare cu care se confruntă?
S.G.: Social, politic și uman, s-au întâmplat niște transformări semnificative în relațiile de familie și în conflictul dintre generații. În ceea ce-l privește pe Moromete, el rămâne în continuare depozitarul unei gândiri foarte clare față de evoluția istorică pe care a trăit-o și la care a asistat. El este un adept al persoanei și nu al mulțimii, adică pune accent pe individ și nu pe specie. El evaluează omul după gradul de inteligență și capacitatea de a se orienta în societate și în viața de zi cu zi. Fiind un om foarte deștept, el nu s-a schimbat, dar totul din jurul lui s-a schimbat. Are aceeași luciditate și perspicacitate cu care privește viața.
În ceea ce-l privește pe Niculae, pornim de la copil și ajungem la un adult de 30 de ani, cu profesia de scriitor, într-un context politic extrem de dificil și dramatic. El încearcă să urmeze într-o oarecare măsură traseul tatălui său. Este tipul de om care, până la urmă, se separă și se individualizează într-un context politic și social extrem de dur, care nu permitea ieșirea din rânduri. Aceasta este o trăsătură pe care am identificat-o la Marin Preda; în ciuda faptului că a fost un scriitor clasic și reprezentativ pentru literatură, era un om original. Din ceea ce a scris și prin atitudinile pe care le-a avut, se singulariza. Nu mergea pe căi bătute și nici nu era complet conformist. Avea această incapacitate de a-i urma pe ceilalți și refuză să fie înregimentat, chiar dacă nu a fost zgomotos ca atitudine politică și socială. Avea o anumită prudență și evalua corect realitatea, considerând că ieșirile spectaculoase aduc mai mult rău decât bine într-un sistem care exprimă astfel de comportamente.
Acestea sunt caracteristicile personajului Niculae. Marin Preda s-a autoficționalizat prin personajul Niculae, dar vorbim totuși de o persoană care a existat în carne și oase. Ar fi caraghios să mă feresc să spun că nu este inspirat de Marin Preda. Este un personaj care pleacă de la ceea ce am putut eu să înțeleg de la acest om deloc simplu.
M.I.: Ținând cont că Marin Preda nu a scris niciodată o a treia parte a romanului ,,Moromeții”, care e tema centrală a filmului Moromeții 3? V-ați propus să spuneți ceva ce nu a putut fi spus în celelalte două filme sau doar să continuați povestea? De unde a venit motivația și ideea de a face o a treia parte?
S.G.: A treia parte, într-adevăr, în ciuda nedumeririi cu care a fost întâmpinată ideea mea, am avut impresia că mai e ceva de spus. Pe lângă primele două părți, mi s-a părut interesant să-l vedem pe scriitor, cel care a ajuns să scrie acest roman într-o epocă și într-o perioadă despre care lumea nu știe bine ce s-a întâmplat. Mulți scriitori talentați și, în general, artiști, au eșuat. Făcând un bilanț din perspectiva timpului, realizezi că acei oameni au eșuat atât în meserie, cât și ca oameni, din cauza compromisurilor. Nu este vorba de o judecată aici, ci doar de constatarea că puțini au reușit să se mențină. Excepția a fost făcută de cei care au fost marginalizați, iar neșansa lor, ca oameni, de a trăi ca mulți scriitori de atunci, i-a ferit de multe rele. O profesie în care cititorul așteaptă onestitate, demnitate și curaj, nu oferă asta, ci dimpotrivă, oferă lașitate, minciună și conformism.
Din această cauză spun că, în perioada de documentare, am întâlnit multe personaje despre care auzisem în copilărie, nume vehiculate atunci, când nu aveam criterii de evaluare. Erau, ca astăzi, oameni peste tot și pe toate canalele de comunicare, părând că reprezintă ceva, iar ulterior, după ce trece timpul, realizezi că au reprezentat ceva prost. Astfel, am fost obligat să văd cu alți ochi acea societate. Pentru mine a fost o aventură și asupra propriei mele conștiințe, a propriei vieți. M-a obligat să parcurg un traseu în care să încerc să mă văd și să dau un răspuns la ceea ce cred eu că a fost, într-o măsură, scriitorul Marin Preda.
El a fost un om care nu s-a ilustrat prin gesturi curajoase, ci a fost un om de care până și oficialitățile cele mai înalte aveau o anumită reticență sau teamă în a-l aborda. Îmi amintesc din documentarea mea un moment. Un om important din timpul ideologiei, Leonte Răutu, într-un context în care s-a întâmplat o gafă, se scrisese ceva, iar Marin Preda era adjunct și trebuia să se ia legătura cu el. Leonte Răutu a spus că nu îl sună să-i spună așa ceva. Vă dați seama că acesta era unul dintre oamenii care decideau soarta artiștilor, și asta nu e puțin lucru. Marin Preda era totuși un redactor șef, nu avea o putere politică, ci doar o anumită platformă. Un om care a reușit să se păstreze astfel, încât cei din jur, chiar dacă îl înjurau în secret, nu aveau îndrăzneala să-i spună în față, m-a impresionat foarte tare, mai ales că am trăit acele vremuri.
Deci, am vrut să arăt că un scriitor precum Niculae reușește, până la urmă, și datorită întâmplării fericite. În toată perioada pe care o descrie filmul, până la urmă, drumul lui se luminează într-un mod neașteptat după relatări dramatice, și el ajunge la idolul său, Moromete, tatăl lui, pe care l-a adulat. Iar Moromete are sentimentul că lasă fiului un drum de urmat și simte că lasă viitorul în mâini bune. Aceasta este esența, mesajul dincolo de poveștile pe care le are, una dintre ele fiind o poveste de iubire foarte puternică. Datorită acestei povești, el finalizează romanul lăsat în sertar.
M.I.: Cum se reflectă schimbările istorice și sociale ale României în perioada acoperită de Moromeții 3 și în ce mod acestea influențează povestea și personajele?
S.G.: Legat de schimbări, perioada este una extrem de dură și complicată și, în același timp, are două momente politice semnificative: moartea lui Stalin, petrecută cu puțin timp înainte. Lumea era obișnuită cu puterea acestui personaj, mai ales lumea comunistă. Era clar că de cuvântul lui Stalin toată lumea se temea. Moartea lui a creat o derută; nu știau încotro să o ia, așteptau să vadă ce se va întâmpla, cum vor decurge lucrurile. În acest context și-a făcut loc, ca iarba în asfalt, povestea din Moromeții. Oficialitățile, deși țineau sub control situația, aveau în subconștient o oarecare neliniște și nu aveau puterea și forța să se mențină la drasticitatea de dinainte.
Al doilea moment prefigurat în film este contrarevoluția din Ungaria. Pot să spun că între aceste două momente politice mi-am fixat atitudinea personajului din punct de vedere politic. El încearcă și reușește să se distanțeze de cei cu care era într-un anumit grup de prietenie care îl ajutaseră, dar în același timp îl și îndemnau să facă anumite compromisuri pentru a-și salva pielea. Acest aspect este legat în film de povestea lui de dragoste cu personajul Vera. Sursa este cunoscută, dar în același timp nu am urmărit biografia personajului neapărat, însă este clar că a existat o relație între ei, iar derularea ei a fost similară, cu mici schimbări cerute de dramaturgie. Vera este un personaj feminin care, din punct de vedere social și politic, era mult mai conformistă și nu-și permitea să renunțe la privilegii. Acesta este motivul despărțirii lor; el, ținând la niște principii de la care nu putea să abdice, spune lucrurilor pe nume. Ruptura se produce atunci, dar asta nu înseamnă că nu a iubit-o, din contră. Se despart, dar sentimentul supraviețuiește.
Am ținut mult ca tot ceea ce înseamnă criza de conștiință, deși nu mi-am dorit să fac un film despre asta, să fie prezent, dar filmul să fie despre lucruri concrete, nu declarative. În această poveste de dragoste există abordări diferite și, în felul acesta, am decis că este mai normal și mai credibil decât să fac texte declarative care nu conving pe nimeni, la urma urmei.
În ceea ce privește celălalt personaj care a avut un rol benefic, Aurora, care a existat în realitate, este un personaj cu mai multă libertate. A fost o femeie foarte frumoasă și această frumusețe îi dădea o nonșalanță și o libertate de exprimare care intimida din punct de vedere social și uman. S-au plăcut reciproc, iar lui i-a plăcut acest rol iconoclast al unei tinere care nu ține cont de ceea ce este în jur și care se bazează pe tinerețe. Aceasta este o relație cu totul diferită de cealaltă.
Acestea sunt personajele în jurul cărora se învârte povestea. Alte personaje includ deținuți politici, prieteni și oameni din alte medii. Am vrut să arăt că viața nu este doar de un fel; exista lumea scriitoricească, dar în același timp exista și altceva. Viața avea și secretele ei, în sensul bun. Oameni care au suferit, erau vânați politici, deci cam așa arăta lumea de care vorbim. Plus lumea satului, în care el merge cu filmul său despre colectivizare, unde oamenii nu sunt chiar așa de bucuroși cum își imagina, chiar dacă știa de unde vine. De fapt, pe ei nu îi interesa; ei făceau propagandă, aveau poziții sociale și așa mai departe.
M.I.: Celelalte două filme sunt încărcate cu simboluri. Există simboluri sau metafore specifice pe care le-ați integrat în Moromeții 3, formând o continuitate, și cum contribuie acestea la înțelegerea profundă a narațiunii?
S.G.: Până la urmă, vorbesc despre un personaj care a plecat și are o altă existență, dar în același timp rămâne foarte legat de lumea din care a plecat. Ca scriitor, această lume îi pare cea pe care o înțelege cel mai bine și unde își găsește cele mai mari împliniri. Unul dintre momentele care ilustrează acest lucru este când se întoarce în satul său natal și merge acasă, unde îl găsește doar pe Moromete, părinții săi fiind despărțiți. Este pentru prima dată când vine cu femeia pe care o iubește; el a trăit acolo copil, tânăr, iar acum vine cu cineva care este femeia lui, locuiește în casa lui și trăiește cel mai plăcut și frumos moment din viața lui. Semnificația nunții și a femeii pe care o duci prima dată în casa ta era foarte mare. În acest sens, am vrut să arăt că el trăiește cele mai plenare momente din viața lui în casa în care s-a născut, a trăit și din care a plecat. Acesta este un moment care, pentru mine, are o anumită încărcătură simbolică, nu e puțin lucru.
Pe de altă parte, sunt coșmarurile lui, care vin din povestea cu malaria, care îl făceau blegul familiei. Toate complexele pe care le avea îl bântuie. Este judecat într-o ședință tipică și se amintește cămașa de înmormântare. Este o discuție între părinți despre boala lui, mama sa îi face o cămașă cu care să-l ducă la groapă. Acestea sunt părțile întunecate și de viață subconștientă care se află în om. I-au rămas niște traume și l-au sensibilizat.
M.I.: Cum a fost colaborarea cu echipa de producție și cu actorii în realizarea celui de-al treilea film din seria Moromeții? Există vreun moment memorabil din timpul filmărilor pe care ați dori să-l împărtășiți? Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în realizarea acestui film și cum le-ați depășit?
S.G.: Condițiile de producție au fost foarte grele din cauza banilor foarte puțini pentru un film de epocă. În timpul procesului m-am întrebat dacă merită să mai fac film. Nu este vorba despre producător sau echipa de producție, care este o echipă de profesioniști de primă mână, oameni extraordinari, inteligenți și rapizi când își asumă un proiect. Problema finanțării este, însă, o problemă majoră. Este o nesimțire până la urmă ceea ce se întâmplă. Vorbesc despre autoritățile de stat – dacă decizi să faci ceva și promiți, atunci fă-l, nu arunca mărunțișuri ca la niște chiori. Modul în care se comportă îți dă acest sentiment, îți aruncă ceva doar ca să te țină ocupat. Umilința o suport, dar pentru publicul meu, nu pot să-i spun că n-am avut asta și asta, ce imagine își fac alții despre noi?
„Câinii latră, caravana trece.” Nu îi interesează. Ni se spune: „Ce vreți voi? Sunt oameni care își fac filme independente pe banii lor, iar voi vreți finanțări.” Dar una este să faci o comedie relaxată, realizată rapid și cu cheltuieli mici, care aduce publicul la cinematograf, și alta este să faci cultură. Nu disprețuiesc acest gen, dar trebuie făcut cu profesionalism și nu pot fi comparate. Din păcate, nu se va rezolva nimic. Ei spun că regizorii premiați la festivaluri nu se plâng despre asta, deci totul este în regulă. Până la urmă, este vorba despre cum ne purtăm în societate. Despre asta este vorba.
Rămân cu un gust amar în privința asta, e o bătaie de joc. Să faci un film de epocă cu bani de film făcut în bucătărie și pe o stradă din ziua de azi. În rest, pot să spun că a fost o colaborare foarte plăcută. Am descoperit actori din noile generații cu care am colaborat extrem de bine și am rămas cu cele mai bune impresii despre ei, sunt artiști plini de talent și dăruire, și sunt bucuros că i-am descoperit. De asemenea, ceilalți oameni profesioniști cu care am făcut filmul, pentru că nu poți face un film singur, nu am simțit că le e greu, fie că e vorba de imagine, scenografie etc. În această privință, am avut parte de oameni care mi-au fost alături.
M.I.: Moromeții 2 urmează aceleași ghidaje ale elementelor de gramatică vizuală ca și Moromeții 1. Există o continuitate sau diferă stilistic Moromeții 3 de primele două filme și ce influențe sau tehnici noi ați folosit pentru a oferi un nou aspect acestei povești?
S.G.: Din punct de vedere stilistic, nu am schimbat nimic, am rămas la mijloacele clasice. Am decis că trebuie să existe o unitate în acest sens. Ce aș menționa ca diferență este modalitatea de povestire. Este o narațiune mai abruptă, în care trecerile de la o secvență la alta nu mai sunt atât de explicite. Spectatorul de azi are deja o cultură cinematografică și nu mai este necesar să-i explici fiecare detaliu; el își dă seama rapid că e alt loc, altă acțiune. Deci, este un mod de a povesti mult mai eliptic.
Pe de altă parte, am încercat să acopăr elementele de bază ale cinematografiei atât la nivelul imaginii, cât și la nivelul sunetului, în speranța de a obține o autenticitate. Nu am avut posibilitatea să concep ceva mai somptuos din cauza resurselor limitate despre care vorbeam. Dacă și bugetul ar fi fost altul, poate lucrurile ar fi stat altfel, dar ne-am limitat la ceea ce ni s-a permis.
M.I.: Ținând cont că Moromeții 2 a avut un mare succes în rândul noilor generații, cum credeți că va fi primit Moromeții 3 de către publicul tânăr care poate nu este la fel de familiarizat cu primele două filme sau cu romanul original?
S.G.: Ei bine, nu știu. Nu mă așteptam deloc ca Moromeții 2 să aibă o asemenea primire și a fost o surpriză foarte plăcută. Aș fi foarte bucuros dacă aș stârni interes, dar mă feresc de pronosticuri. Eu sper ca ceea ce am adăugat la nivelul sensibilității și relațiilor umane să ajungă la spectator. Am pus mult mai mult aici decât am avut în „Moromeții 2”. Sunt mai multe aspecte sensibile, aceasta este impresia mea.
Am avut totuși o discuție cu Mara Bugarin, care avea 22 de ani când am început filmările. Eu, în felul meu, spuneam că facem un film care nu mai interesează pe nimeni, iar ea m-a întrebat de ce vorbesc așa. Ea a spus că nu am dreptate. Nu am de unde să știu, dar mă bucură, eu cred în umanitate. În altceva nu am în ce să cred.
M.I.: Moromeții 3 vine într-un context cinematografic și cultural diferit față de primul film. Având în vedere evoluțiile sociale și politice recente din România și din lume, ce subiecte ați ales pentru a aduce filmul în actualitate? Există teme moderne pe care le-ați integrat în narațiune, cum ar fi conflictele socio-economice, schimbările tehnologice sau evoluția valorilor familiale? De asemenea, cum ați reușit să păstrați echilibrul între fidelitatea față de contextul istoric al acelei perioade și introducerea unor elemente noi care să rezoneze cu realitatea zilelor noastre?
S.G.: Eu sunt de părere că, până la urmă, noi vorbim despre trecut din perspectiva zilei de azi. Chiar dacă spun că am vrut să reconstitui cât mai aproape de realitate și e o normalitate până la urmă, evident că există un grad de subiectivism în felul în care Gulea prezintă imaginea epocii, fie că e vorba de comportamentul oamenilor, de neîncredere, de lașitate. În acea perioadă, aceste trăiri erau foarte acute; oamenii se fereau, vorbeau în șoaptă, aveau sentimentul nesiguranței perpetue din mediul în care trăiau. În film, Niculae locuiește într-o casă în care pe acel hol locuiesc mai multe categorii sociale diferite, cu relații diferite, personaje noi apărute în context. Deci este și o mică radiografie a oamenilor și a categoriilor sociale care erau obligate să trăiască în același spațiu. Până și problema intimității, este din nou o problemă. Apoi, este problema autorităților care puteau să vină peste tine în orice moment și să ceară socoteală pentru orice lucru nesemnificativ. Este vorba despre viața omului și a individului în primul rând. Eu cred că aceste lucruri, în zilele noastre, sunt mai puțin evidente. Astăzi există alte metode mai intruzive și mai perfide.
În ceea ce privește viața modernă, pot să spun că am beneficiat, până la urmă, de intervenția în modificarea imaginii la computer; tot ce este posibil la ora actuală ne-a fost de mare ajutor. Am filmat într-un București contemporan plin de telefoane, de exemplu, și intervenția noilor tehnologii a fost de mare ajutor. Dar aceasta este o parte nevăzută, ține de utilitate. Contextele diferă și au o importanță majoră, dar comportamentul oamenilor nu se modifică esențial, oricât am crede. Elementele de bază, afectele, de exemplu, rămân și funcționăm în continuare pe baza lor. Mai ales în vremuri dificile, ele sunt și mai puternice. E vorba de supraviețuire, până la urmă. Cum supraviețuim? Asta este povestea filmului.
M.I.: Din câte am înțeles, acesta va fi ultimul film din această serie. Există planuri pentru alte proiecte similare inspirate din literatura română?
S.G.: Nu vreau să fac promisiuni, deocamdată nu mă gândesc la asta și nu pot să spun că am ceva în cap. Nici nu vreau să spun la modul absolut că mi-am terminat cariera. Las timpului să văd unde mă duce, deocamdată sunt bine că am ajuns aici și urmează să vedem, depinde de câtă sănătate și energie o să mai am.