Victor Toriani, psiholog clinician Rețeaua de sănătate Regina Maria
Cu Anthony Hopkins în rolul principal, One Life spune povestea emoționantă a lui Sir Nicholas Winton, un broker britanic care a pornit o misiune umanitară în anul 1938, salvând 669 de copii evrei din Cehoslovacia ocupată de naziști și găsindu-le un adăpost sigur în Anglia.
Regizat de James Hawes, filmul alternează între anii de tinerețe ai lui Winton când, profund marcat de situația refugiaților evrei din Praga, pune la cale un plan prin care să îi transporte în siguranță în Anglia, și portretizarea lui în anii de bătrânețe, când reflectă asupra eforturilor sale din trecut și se gândește cu profund regret la copiii pe care nu a reușit să îi salveze.
Ca psihoterapeut, am privit filmul #CuAlțiOchi din punct de vedere al trăirilor interioare pe care le-am observat la personajul principal. Am rămas cu gândul la două dintre propozițiile cheie ale filmului – „ai făcut tot ce ai putut” și „niciodată nu este de ajuns”, pentru că în jurul lor se află conflictul interior al personajului principal.
Nicky Winton manifestă o formă de modestie și se luptă cu sentimentul că nu merită să fie apreciat pentru ce a făcut, pentru că nu a făcut TOTUL. În viziunea lui interioară, acest sentiment îl blochează și îl ține captiv în trecut.
De asemenea, afirmația prietenului său bun – „a povesti nu înseamnă să te lauzi”, ne arată echilibrul între un complex de superioritate (povestesc cu scopul de a scoate în evidență meritele mele) și unul de inferioritate (nu merit să povestesc pentru că nu am reușit să fac lucrurile așa cum mi-am propus).
Marți, 18 iunie, ora 21:45 – Castelul Bánffy Răscruci
Duminică, 23 iunie, ora 21:45 – Parcul Poligon Florești
Luni, 24 iunie, ora 21:45 – Iulius Park Open Air