Unul dintre filmele mai puțin controversate ale lui François Ozon, Vara lui ’85 poate părea, la primă vedere, o poveste de prietenie lejeră și fresh, cu o atmosferă retro, însă pe parcurs se transformă într-o poveste mai degrabă serioasă despre dragoste și pierdere, amărăciune și disperare. Se deschide cu un tânăr de 16 ani, Alex (Félix Lefebvre), în timp ce e purtat spre o celulă de închisoare de mai mulți polițiști care nu îi arată niciun fel de milă. Printr-un voice-over ne anunță că are o oarecare obsesie pentru moarte și, dacă nu îi împărtășim interesul pentru cadavre, am putea la fel de bine să ne oprim din vizionat. Nu durează mult până ce același voice-over revine pentru a dezvălui că David Gorman (Benjamin Voisin) va va deveni acest cadavru de care e preocupat, iar el, Alex, va fi responsabil pentru moartea lui David.
Cei doi se întâlnesc mai mult din greșeală, când prietenul lui Alex preferă să iasă la agățat decât să-l urmeze cu barca în largul mării. În mijlocul unei furtuni neprevăzute, barca acestuia ajunge să se răstoarne, iar Alex scapă cu viață din urgie numai datorită lui David – omul potrivit la momentul potrivit. Acesta din urmă îi cere să îl urmeze la el acasă, unde e așteptat cu o baie, haine uscate, dar și o conversație inconfortabilă despre sex din partea mamei. Ajung rapid să se împrietenească: merg împreună la filme, se plimbă cu scuterul; există o tensiune între ei care nu e devoalată decât atunci când ajung împreună în pat. Urmează câteva săptămâni de beatitudine, întrerupte doar de un David sensibil, care insistă ca Alex să îi promită ca atunci când unul dintre ei va muri, celălalt să danseze, în amintirea acestor vremuri, pe mormânt.