Wit – ultima notă de subsol
Există ceva profund ironic în premisa lui Wit: Vivian Bearing (Emma Thompson), profesoară universitară, și-a petrecut toată viața analizând textele altora. Când este diagnosticată cu cancer ovarian în stadiu avansat, rolurile se inversează. Ea nu mai interpretează lumea, ci lumea o interpretează pe ea.
Adaptat după piesa lui Margaret Edson, filmul regizat de Mike Nichols transformă spitalul într-un spațiu care seamănă surprinzător de mult cu o universitate. Dar studenții sunt înlocuiți de medici care o tratează pe Vivian mai degrabă ca pe un caz interesant decât ca pe un om, iar pentru ea însăși, boala devine o problemă intelectuală care trebuie înțeleasă.
Tocmai de aceea, Nichols evită sentimentalismul clasic. El nu este interesat de lupta cu boala, ci de felul în care intelectul încearcă să negocieze cu ceva ce nu poate controla. Vivian răspunde diagnosticului așa cum a răspuns mereu vieții: analizând, comentând, interpretând, în timp ce umorul ei sec funcționează ca ultimă formă de apărare.
Vizual, filmul păstrează austeritatea teatrului din care provine: coridoare albe, saloane impersonale și lumină clinică. Ele elimină orice posibilitate de evadare și transformă spitalul într-un spațiu în care intelectul își descoperă propriile lui limite. În acest sens, Wit rămâne una dintre cele mai lucide reflecții cinematografice despre limitele cunoașterii și vulnerabilității umane.
Vineri, 12 iunie, ora 19:30 – Cinema Mărăști
Luni, 15 iunie, ora 21:00 – Casa de Cultură a Studenților