#Bergman100

Ingmar Bergman (1918-2007), unul dintre cei mai mari cineaști ai cinematografiei mondiale, este omagiat, cu ocazia împlinirii centenarului de la nașterea acestuia, printr-o amplă retrospectivă în cadrul ediției de anul acesta al Festivalului Internațional de Film Transilvania. Regizor, scriitor, scenarist și producător ce a lucrat atât în film, în teliviziune cât și în teatru, Ingmar Bergman a fost unul dintre cei mai prolifici, mai compleți și mai influenți cineaști ai tuturor timpurilor. Încă este.

Cu sprijinul Ambasadei Suediei în România, influențele filmelor sale în modă și artă vor fi portretizate în cadrul unei expoziții aflată în premieră în România. De asemenea, în cadrul secțiunii dedicate acestuia, Closeup Ingmar Bergman, vor fi proiectate pe toată întinderea festivalului, o selecție de șapte filme restaurate recent (din cele peste 70 realizate de acesta de-a lungul carierei sale artistice). Printre premiile obținute în fulminanta sa carieră regăsim trei Oscaruri și alte nouă nominalizări, Ursul de Aur la Berlin, un premiu Cesar pentru cel mai bun film străin, mai bine de șapte premii câștigate la Festivalul de la Cannes, șase Globuri de Aur și lista poate continua.

Începem cu Fanny și Alexander (Fanny and Alexander, 1982), o cronică elaborioasă și pretențioasă a unei numeroase familii din Uppsala (orașul natal al cineastului) din prima decadă a secolului douăzeci. Un film autobiografic. Printre filmele cu care regizorul și-a marcat prezența în circuitul cinematografic, Vara mea cu Monika (Summer with Monika, 1953), o adaptare după romanul omonim a lui Per Anders Fogelström din 1951, a fost și unul din filmele care a deschis (sau redeschis) mult-discutatul și arhi-controversatul subiect al nudității în cinema. Libertinajul și escapismul dintr-o lume muncitorească într-o aventură boemică ce stă în conturul filmului e, probabil, o dorință universală. Mai târziu, Fragii sălbatici (Wild Strawberries, 1957), din călătoria prin timp și memorie a profesorului Isak Borg, devine unul dintre filmele cu pondere din întreaga filmografie a cineastului. Predilecția pentru tematica filzofică nu se oprește aici și, în același an, A șaptea pecete (The Seventh Seal, 1957) sigilează o mutare de șah mat în care Bergman iese câștigător pe scena cinematografiei. Persona (1966) reprezintă o disecție precisă a depresiei, a vinovoției, a maternității, a feminității. Scena în care Bibi Anderson povestește aventura de la marginea mării, a rămas una dintre cele mai intense sexual din istoria cinematografiei. Versiunea din această ediție de TIFF e cea necenzurată. Sonată de toamnă (Autumn Sonata, 1978) le reunește în distribuţie pe Liv Ullmann (una dintre muzele ale cineastului), o fică neglijată și pe mama acesteia, o pianistă de renume, Ingrid Bergman. Saraband (2003), ultimul film regizat de Bergman înainte de retragerea lui din cinema, continuă povestea celor doi soţi (Liv Ullmann și Erland Josephson) din mini-seria Scene dintr-o căsătorie (Scenes from a Marriage, 1973), la 30 de ani după divorţ.

Pe cealaltă parte, expoziția multimedia Ingmar Bergman and his Legacy in Fashion and Art, e găzduită de Muzeul de Artă Cluj-Napoca și deschisă pe întreaga durată a festivalului.

Surpriza acestei retrospective e totuși documentarul în trei părţi regizat de Marie Nyreröd și filmat aproape în întregime în casa cineastului de pe mica insulă Fårö, cu un Bergman îmbătrânit dar a cărui luciditate e încă sclipitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *