Amintiri din URSS sau Ghici cine s-a-ntors

Există cel puţin o generaţie (încă) activă în România care, vrând nevrând, a crescut (şi) cu filmele sovietice ale anilor ’80. Fondată pe ideea unor produse dedicate maselor, cinematografia coaptă la gigantul studio Mosfilm scotea în acea vreme hit după hit, făcea săli pline în tot blocul estic, dar câştiga şi premii internaţionale ale celor mai pretigioase festivaluri şi gale de profil din vest.

Cine nu a vărsat o lacrimă la Moscova nu crede în lacrimi (r. Vladimir Menșov, 1980), pentru emoţionanta poveste petrecută într-o metropolă friguroasă şi copleşitoare, din care parcă nu poţi răzbate decât cu ambiţia pe care ţi-o dau visele. Cine nu a plâns şi apoi, imediat, a râs la atât de calda dramă romantică derulată într-o gălăgioasă şi plină de farmec, o provincială şi cochetă Gară pentru doi (r. Eldar Riazanov, 1982).

Cine nu a vrut să fie măcar pentru un moment în pielea acelui tânăr, amorezat şi rebel, nebun cum numai dragostea te poate face, din Curierul (r. Karen Șahnazarov, 1986). Ivan, cel care face aluzii politice pe bandă rulantă şi se maimuţăreşte în faţa unor adulţi respectabili, pentru că aşa simte şi pentru că, sincer, i se rupe.

Cine n-a visat să facă parte dintr-o trupă rock, mega-underground şi mega-răzvrătită, aşa cum e cea din ASSA (Serghei Solovev, 1987). Cui nu i s-a urcat părul când a privit teribila tragedie armată din Du-te și vezi! (r. Elem Klimov, 1985), petrecută în vremuri infernale, aşa cum fusese perioada celui de-al Doilea Război mondial. Şi cine poate spune că nu a empatizat cu neliniştea sufletească a unui om chinuit de dileme, aşa cum este cel din Zboruri în vis și realitate (r. Roman Balayan, 1982).

Sunt filme care, dincolo de inevitabila propagandă a vremii, transmit sentimente puternice şi încă ne încearcă. Sunt filme care au rezistat probei timpului şi care, după atâţia ani, păstrează şi amintirea a cum era odată. În acelaşi timp, sunt filme care trezesc puternice nostalgii, pentru ceea ce unii au trăit, iar alţii nu au prins. Sunt filme care păstrează vie memoria unei generaţii care, uşor şi inevitabil, se stinge.

Amintiri din URSS este șansa publicului de a (re)descoperi pe marele ecran aceste şase mari filme, în copii restaurate digital.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *