10 la EducaTIFF

Am ajuns și aici! EducaTIFF, programul de educație cinematografică pentru elevi, a împlinit, ieri, zece ani. S-au adunat în sac sute de evenimente și mii de copii care au râs, s-au speriat sau au scos un „wow” din tot sufetul în sălile de cinema, mii de voci care au dorit să-și facă auzită părerea despre filmele pe care le-au văzut, la microfon sau în competiția Tineri critici de film.

De la Străjerii la Insula câinilor

De la an la an, numărul de filme, de ateliere și de participanți a crescut constant. Așa s-a ajuns la ediția a zecea să existe activități pentru copii în fiecare zi a festivalului, cu o selecție care include și filme românești în premieră mondială, și mari succese internaționale, scene de viață reală și animații, imagini pentru și despre copiii din lumea întreagă.

Unul dintre cele mai așteptate filme din EducaTIFF-ul de anul acesta este, fără îndoială, Insula câinilor, cea mai recentă animație semnată de Wes Anderson, care va rula miercuri, 30 mai, de la ora 13.00, la Cinema Florin Piersic. După celebra adaptare animată după Fantastic Mr. Fox al lui Roald Dahl, Anderson revine la limbajul animației cu o poveste distopică plasată în Japonia, unde câinii sunt exilați pe o insulă îndepărtată, iar prietenia dintre micuțul Atari și câinele său Spots e pusă la încercare într-o aventură marcată de umorul și inventivitatea deosebite ale regizorului.

Cealaltă premieră absolută este una românească și va fi proiectată în cea mai fierbinte zi a EducaTIFF-ului, 1 iunie, de la ora 13.00, la Cinema Florin Piersic. Străjerii, filmul semnat de Liviu Marghidan, urmărește povestea unui grup de 19 copii care au trăit cu adevărat scenariul unui film de aventuri. Aflați într-o tabără la munte, aceștia încearcă să afle ce s-a întâmplat cu Radu, unul dintre copiii care a dispărut din grup. Filmările au fost realizate în adevărate condiții de tabără, la Râșnov, iar „fericirea a fost la cote MAXIME”, după cum spun producătorii peliculei.

Wendy și Vânătorii de fantome readuc în fața publicului tânăr unele dintre temele lor preferate din ultimii ani: prietenia și înfruntarea temerilor, iar Desculț îi va purta înapoi în trecut, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe urmele micuțului Eda, care e nevoit să-și părăsească orașul natal și să își refacă viața, într-o frumoasă poveste de istorie. Cu siguranță unul dintre cele mai emoționante filme de anul acesta va fi Candoarea fratelui meu, care readuce în prim-plan familia și atenția pentru persoanele cu dizabilități. Amatorii de fantezie se vor bucura cu siguranță de animația franco-belgiană Zombillenium, una dintre cele mai apreciate animații europene din ultimele luni, în care vampirii, vrăjitoarele și zombii se confruntă pentru șefia unui parc de distracții neobișnuit.

Toate filmele sunt proiectate la Universitatea Sapientia, la Cinema Dacia Mănăștur și la Cinema Florin Piersic.

Premii, ateliere și concerte

Cum EducaTIFF nu înseamnă numai filme, ci și educație, și anul acesta copiii vor putea participa la Competiția Tineri Critici de Film, în urma căruia cel mai bine formulate opinii despre filme vor fi premiate cu o bicicletă Pegas, o tabletă și un smartphone Samsung. În ajutorul lor vin și seminariile de critică de film organizate la Muzeul de Artă Cluj-Napoca în 27 mai și 2 iunie, de la ora 16.00.

Pe lângă acestea, copiii se mai pot înscrie și la Atelierul de vorbit în public, la cel de Animație de buzunar (cu Maria și Ileana Surducan), la cel de Actorie (cu cunoscuta actriță Dorotheea Petre) sau la cel de Fotografie (cu Adi Bulboacă).

Nu numai elevii au „ore” la EducaTIFF, ci și profesorii, acestora adresându-li-se workshopul de film organizat în parteneriat cu platforma europeană CinEd, care își propune să susțină programele de educație cinematografică adresate tinerilor.

Programul special de 1 iunie le va oferi copiilor posibilitatea de a „dansa” alături de protagoniștii documentarului Povești în mișcare (ora 11.00, Cinema Florin Piersic). Proiecția cu intrare liberă se va desfășura în prezența producătoarei filmului, Wendy Sax, și a dansatorului Răzvan Stoian. Ziua copilului se va încheia în lumea fabuloasă a regizorului-magician Georges Méliès prin cine-concertul Ochiul magic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *