Paul Mureșan: “Mi se pare că sunt multe lucruri de descoperit și avem puțin timp”

Paul Mureșan are cu siguranță vocea cea mai originală și remarcabilă din tânăra generație de animatori români. El este cunoscut pentru scurtmetrajele și videoclipurile sale psihedelice, din care amintim Pui de somn (2015) și Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva (2016, premiat cu Trofeul Animest), care îmbină o multitudine de stiluri estetice și care vin în tradiția impusă de epoca de aur a Cartoon Network cu un pic de stilistică anime pe alocuri. La TIFF, Paul va prezenta cel mai nou film al său – intitulat simplu, Ceva – în cel de-al patrulea calup de scurtmetraje românești. Totodată, ieri a avut loc vernisajul expoziției-instalație Ai de capu meu la Galeria Quadro 21 (pe strada Samuil Micu, la numărul 7), într-o formulă back-to-back cu Latent Diagrams al artistului clujean Alexandru Antik Sandor. Realizată din multiple proiecții multimedia dar și din still-uri ale animațiilor sale, Ai de capu meu promite o perspecitvă intimă și auto-reflexivă asupra procedeului de maturizare, atât din punct de vedere uman, cât și artistic, prin prisma stilului foarte excentric, extatic și unic al lui Mureșan.

I-am pus câteva întrebări artistului despre expoziție chiar cu câteva ore înaintea vernisajului, pe care o puteți vizita pe toată perioada festivalului, între orele 10 și 18.

Cum ai gândit transpunerea filmelor tale într-o instalație media?

Asta e prima mea expoziție de animație, media practic. Mie mi se pare că suntem un pic bolnăviori și atunci ca să nu trebuiască să mă prefac că sunt normal am zis să invit lumea în capul meu bolnăvior. (râde) Cumva, să deschid ca o sufragerie în acea parte a capului meu în care ascund tot felul de lucruri. Refulări, chestii care nu îmi plac așa de mult la mine. Să le pun pe toate într-o cameră și să invit oamenii să le vadă. Practic, să înțeleagă și privitorul că nu e singurul anormal – tindem să credem asta despre noi, că suntem singurii cei mai nebuni – și să vadă că mai îs nebuni. Să ne unim cumva într-o nebunie comună.

O să fie multiple proiecții în spațiu?

Da, îs mai multe. Mie mi se pare că suntem într-o schimbare constantă și, prin expoziția asta, am încercat să îl contactez iarăși pe Paul din liceu. Îmi plăcea mult cum desena, era foarte sălbatic, nu știa săracul încotro merge, ce face. Și atunci prin expoziția asta am încercat să fac legătura cu el, să văd pe cine am pierdut. Legătura între Paul care nu înțelege nimica și cu Paul ăsta, care poate înțelege un pic mai multe, dar nici chiar așa. Și e un dialog între ăștia doi.

Cum e să faci trecerea de la un film, care e văzut cap-coadă pe un ecran, la a-l imagina secvențial, într-un spațiu dat?

A fost foarte faină joaca. Am ajuns să improvizez ca să nu se vadă mai multe ecrane pătrățoase. Am improvizat astfel încât să pară bucăți de amintiri și le-am încadrat în zone. E greu de explicat, că nu vreau să dau spoilere despre ce o să fie aici! Dar pot să zic că nu ai impresia că vezi un film, ci că treci prin niște amintiri. Mi-a plăcut mult să ne jucăm cu asta.

Voiam să te întreb despre ce incluzi din procesul efectiv de animație. Ai mai spus în interviuri că la finalul unui proiect rămâi cu teancuri de mii de foi, desenate de mână.

Asta face parte și din instalație, că la un moment dat apare un Paul pedepsit, la perete, care se uită la un alt Paul care desenează, și mai apare o cameră în care sunt opt mii de desene. Practic, vedem o animație și vedem peste toate acele desene împrăștiate ca într-un haos, într-o dezordine a capului. Deci o să fie și asta, oamenii pot să vadă efectiv că nu sunt, nu știu, desene luate de pe net sau făcute cu un program care face să pară că sunt făcute pe hârtie, ci că efectiv așa sunt.

Am o curiozitate legată de stilul tău personal. Mi se pare foarte mișto ce faci la nivel estetic, pentru că îmbini foarte multe registre în același timp, de la desene naive la forme complexe, reliefate. De unde vine acest impuls de a amesteca atâtea stiluri radical diferite?

Mi s-a zis, de când eram mic și inclusiv până în liceu, că nu-s foarte talentat și ar trebui să mă las de desen. Că, no, am încă timp să îmi caut alt drum și eu m-am încăpățânat. Efectiv nu am vrut să aud. Și mi se zicea că „uite, Paul, tu mai mult mâzgălești decât desenezi!”. Și atunci mi-am dat seama că „uau, dacă ăsta o să fie stilul meu? Dacă, pur și simplu, asta e chestia mea? Eu îs Paul cel care mâzgălește.” Și atunci, mă gândeam că pot mâzgăli atât de mult până o să iasă un desen, e imposibil, e o hârtie și un creion, tre să iasă la un moment dat! Și până la urmă a ieșit, și din mâzgăleala asta pot să merg într-o grămadă de zone. Mâzgăleala e by default o greșeală, așa că nu am ce greși mai mult.

Atunci când îmbini partea asta cu desene care sunt „tradițional frumoase”… sunt anumite paradigme simpliste, să zicem „naiv” și „complex”, sau „urât” și „frumos”, pe care mi se pare că le spargi în munca ta.

Cred că îs mulți oameni care vor să caute un stil și, odată ce l-au găsit, rămân în el. Eu nu mă mulțumesc și mă tot duc, mă tot duc, și dacă o dau în bară tot încerc. Am reușit cu animație foarte simplă și apoi o să încerc una complexă, sau foarte naivă, sau monocromă, au foarte colorată, că mi se pare că sunt multe lucruri de descoperit și avem puțin timp. Tot încerc, am o sete d-asta, foarte mare.

Știu că pregătești lansarea scurt-metrajului Ceva.

E pregătit și e la TIFF! E în programul de scurtmetraje ZFR – 4, pe data de 31. O să fie și a doua zi la Urania. Și acum urmează să pregătesc un alt film… un film de groază cu Maria Tănase. Un cântec de leagăn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *